Schimbare de …primăvară
Articol publicat in: Personal
Toată lumea schimbă câte ceva, mai pe ici, mai pe colo, prin părțile esențiale și prin cele neesențiale. De câteva luni bune lucrez și eu intens la ceea ce unii ar numi schimbare de înfățișare. Dar, fiți fără grijă, lupul schimbă părul, năravul ba! Tot aia rămân! Dar veșnic recunoscătoare mâinilor lui Silviu Todea, maseorul meu, sălii de fitness și saunei de la Sara Grand Resort și, mai ales, celor două vecinuțe împreună cu care m-am apucat de trebușoara asta. Competiția e stimulativă și are rezultate dintre cele mai neașteptate: Ioana știe! La cine vine barza în octombrie?
So, amintindu-mi de o remarcă cel puțin stupidă a unei diletante care nu putea Asocia un articol cu fața persoanei care l-a produs (Claudia știe despre ce vorbesc) și ca să nu risc aceeași stânjenitoare situație de a nu mai asocia voi, cititorii blogului, ideile cu persoana (sic!), iată-mă, într-un instantaneu suprins de fiul meu, luni, 18 aprilie, în Cișmigiu, undeva în fața Arhivelor Naționale, unde mă aflam, firește, cu treburi. La Arhive, nu în Cișmigiu.

Leave a Reply

