Ia-ți mireasă ziua bună

Articol publicat in: Societate

M-am trezit special pentru a finaliza topicul despre obiceiurile de nunta din zona Buzaielor.

Rămăsesem la petrecerea  de joi seara, numită La Flori – obicei al cărui scop stă în confecționarea florilor de hârtie cu care urmează a se împodobi brazii sâmbătă noaptea sau duminică dimineața, după caz.

Oamenii mirelui sosesc în puterea nopții de sâmbătă cu brazii; doi brazi tineri; aceștia sunt puși de o parte și de alta a porților celor implicați: mire, mireasă, nași. Dimineața următoare tinerii se adună să îmbrace brazii cu flori înainte ca satul să se trezească la primul pocnet de bici al văcarului. Din acest moment încep ritualurile specifice din ziua nunții, atât la socrii mari cât și  – mai ales  – la socrii mici.

Bărbieritul mirelui

Ginerica trebuie bărbierit în mijlocul curții de către cel mai bun pritenen al lui; mai demut se obișnuia ca acesta să se așeze chiar lângă fântâna din curte, muzicanții să intoneze cântece specifice riturilor de trecere iar fârtatul mirelui să îl bărbierească cu un brici ascuțit. Odată bărbierit urmează spălarea rituală tot în mijlocul curții  – dezbrăcat până la brâu ginerica se spală cu apă rece pe partea superioară a corpului. Apoi se pregătește pentru îmbrăcat: hainele – de la ciorapi la cămașă – trebuie să fie toate noi. Odată îmbrăcat ginerica iese în curte unde cinstește cu nuntașii lui. Atât obiceiul bărbieritului, al spălatului cât și al îmbrăcatului se petrec în mijlocul asitenței, cu mențiunea că la ultima parte doar cei mai buni prieteni ai lui și mama participă. Evident, îmbrăcarea mirelui constituie prilej de glume și anticipări fertile pentru viitorul soț!

Cele mai importante momente se petrec însă, la casa socrilor mici  – mireasa este centrul atenției. Dacă ginerica trece în văzul lumii prin toate riturile și ritualurile, mireasa trebuie să fie cât mai discretă. Vorbită din timp cu vreo femeie pricepută  – coafezele și hair stilistele sunt apariții ”recente” de 30-40 de ani, mireasa este coafată și aranjată; cum părul lung legat în coade era, obligatoriu, semnul feciorelnic distinctiv, majoritatea mireselor purtau coc în ziua nunții lor (coafură mai veche decât cocul făcut celebru de Coco Chanel ). Rochia de mireasă era, obligatoriu, albă și cât mai închisă: cu mâneci lungi, piept înalt care să acopere bustul, uneori chiar pe gât; doar mâinile și fața trebuia lăsate descoperite în fața ochilor curioșilor! Cu cât o mireasă era mai bine acoperită cu atât făcea mai mare cinste părinților și neamului ei.

Toată dimineața mireasa primește nuntașii în casă; afară nu are voie să iasă! exista, de mult de tot, obiceiul ca anumite mirese, forțate la măritiș, să fie furate de iubiții lor secreți chiar în noaptea sau dimineața de dinaintea nunții. Pentre a preîntâmpina astfel de incidente – numeroase în trecut – mireasa nu iese din casă decât la hora miresei, după ce a fost deja dată mirelui. Ea își primește nuntașii în casă – dar și cei care intră sunt aleși pe sprânceană: numai prietenele (suratele) și neamurile apropiate! Restul invitaților sunt primiți la poartă cu băutură și prăjituri și sunt poftiți la masă. De obicei se servește un antreu ușor, un mezelic, care să țină de foame până după cununie. Suratele pun flori în piept nuntașilor, fiecăruia după rang și grad de apropiere de socrii mici.

La casa nașului se strâng câțiva prieteni și vecini care îl însoțesc la nuntă. Cu cât nașul e mai de omenie cu atât are mai mulți invitați. Și aici nuntașii se omenesc la masă înainte de a pleca după mireasă. Ginerica, insoțit de două fete – de obicei verișoare – ajunge la casa nașului. Muzicanții cântă melodii specifice de nășit iar starostele dă glas rugăminții mirelui de a-l însoți la casa socrilor mici și a cere, pentru el, mireasa. Ginerica înmânează nașei buchetul de flori iar nașa îl ia de braț; până la intrarea în biserică ea e responsabilă pentru ginerică. Cu tot alaiul după ei ginerele și nașii pleacă spre casa miresei.

Se aud chiote și lăutari! Mireasa adevărată e ascunsă; o babă  – cu cât mai bătrână și mai șchioapă cu atât mai bine – sau o femeie măritată și dispusă să intre în joc – e iute îmbrăcată în mireasă, pocită cu te miri ce pe față și ia loc în spatele zidului de surate. Toate fetele se strâng grămadă în jurul mesei și așteaptă sosirea ginerelui cu gânduri aspre de negociere. Adus la braț de către nașă, făcându-și loc cu plosca cu țuică, ginerica încearcă să ajungă la mireasă. De cele mai multe ori nașul trebuie să croiască drum; în acest moment nașul este omul cel mai important! El negociază mireasa, el o cumpără pentru finul lui. După discuții în contradictoriu, după rugăminți nenumărate, după plată, suratele scot o mireasă la iveală; baba! Nașul pare că se înfurie și îl ceartă pe ginerică pentru că l-a pus pe drumuri și la cheltuială pentru o hâșcă bătrână, nici de supă bună! Suratele cer mai mult ca să arate adevărata mireasăm și mai mult ca să o lase să plece. În cele din urmă, după ce și mirele dă ceva bani, mireasa e adusă la masă. Totul se petrece de o parte și de alta a unei mese special împodobită. Ginerica îi pune miresei cercei în urechi, inelul în deget, salba nouă de mărgele la gât. Ea îi dăruiește o batistă. Apoi, la brațul nașului mireasa își face pentru prima oară apariția în curte unde toți nuntașii se prind în horă. Urmează momentul iertăciunilor; mireasa, însoțită acum doar de ginerică se întoarce în casă unde, așezați pe scaune îi așteaptă, plângând amarnic, părinții și, dacă mai trăiesc, bunicii miresei. Amândoi îngenunchează în fața lor și le sărută mâinile și genunchii de câte trei ori. Mireasa le mulțumește părinților pentru toate câte au făcut pentru ea, îi roagă să o ierte de le-a greșit și le cere să îi binecuvânteze viața alături de alesul ei. Mama îi strecoară în sân un obiect de valoare și îi dă ultimele sfaturi printre lacrimi. Mirele trebuie să rostească următoarea formulă: ”Mulțumesc mamă și tată că ați crescut-o pe mireasă și mi-o dați mie de nevastă”! Apoi soacra îi pune viitorului ginere primii bani în buzunarul de la haină și îl roagă să aibă grijă de fata ei. Dacă fata pleacă din sat iertăciunile, cu valoarea lor de simbol de rămas bun de la viața alături de mamă și tată, se prelungesc și capătă chiar aspecte dramatice: hohote se plâns, implorarea mirelui să nu ducă fata departe, chiar refuzul de a se despărți de aceasta. O adevărată mireasă trebuie să plângă cît mai mult în aceste momente, dovedind, astfel, regretul pentru cele ce le lasă în urmă. În tot acest timp, în pridvor, muzicanții cântă ”Ia-ți mireasă ziua bună”!

Când ceremonia iertăciunilor s-a încheiat mireasa, însoțită de naș, ginerica – însoțit de nănașă, ies în curte și se îndreaptă către poartă. Mireasa este sfătuită să nu se uite nici o clipă înapoi, de unde a plecat, și iese fără a arunca o privire ocolului părintesc.

Tot alaiul se îndreaptă spre primărie unde se oficiază căsătoria civilă. Apoi proaspeții soți se îndreaptă, tot despărțiți, spre biserică, unde se petrece cununia. Mirele și nașul intră primii în biserică, urmați de mireasă și nănașă apoi de restul alaiului. Pe Buzaie cununia se face cu vin și pișcoturi; perechile formate din cavalerii și domnișoarele de onoare poartă în mână lumânările. Cu cât familiile celor doi sunt mai cunoscute de către preot  -și în comunitate – cu atât se lungește ceremonia; o mare importanță e acordată predicii, în timpul căreia preotul trece în revistă toată viața celor doi proaspeți soți, accentuează sentimentul de greutate care apasă sufletele părinților la despărțire și, implicit, contribuie la starea generală de bocet. Nașul plătește popii cununia iar mirii, de acum braț la braț, ies din biserică în ploaia de orez, grâu, bănuți, bomboane care sunt aruncate asupra lor în semn de belșug în căsnicie. De acum cei doi sunt nedespărțiți până la miezul nopții. Pe drumul dinspre biserică mirele trebuie să plătească, chiar de mai multe ori, dezlegarea drumului. Legatul drumului miresei se face la propriu, cu o frânghie prinsă între două garduri, astfel încât nimeni să nu poată trece. La mijlocul drumului sunt așezate găleți cu apă – semn de belșug – iar mirele și nașul trebuie să plătească  – de obicei băutură – pentru dezlegatul drumului.

La intrarea în sala de nuntă tânăra pereche e așteptată de soacra mare care rupe deasupra capetelor lor un colac de grâu, îi cuprinde de după gât cu un ștergar și îi introduce astfel, în marșul lăutarilor, în sală (cort, după caz). La ruperea colacului soacra le urează de belșug, de spor în casă, de copii sănătoși.

Petrecerea urmează, de obicei, două zile. Prima zi se termină cu strânsul darului, bani și obiecte cu care nuntașii cinstesc nunta. Darul e cu strigare și astfel, pentru a nu da prilej de vorbe, fiecare se străduiește să dea cât a dat vecinul său. primii care dăruiesc sunt nașii, apoi părinții și neamurile apropiate; după ei vin oamenii de încredere ai socrului mare care auobligația să mărească darul; cu cît dau ei mai mult cu atât obligă nuntașii să dea mai mult. De obicei există un dar general valabil într-un sezon și lumea îl respectă. Acest dar trebuie să acopere cheltuielile mirilor cu ospețitul fiecărei perechi și din el să rămână pentru casa tânărului cuplu. Rudele apropiate și prietenii aduc și cadouri consistente; obiecte de mobilier, veselă, unelte – acolo unde a cazul – vite. De obicei socrii fac cunoscută acum și zestrea pe care o dau mirilor.

Spre dimineață nuntașii pleacă la casele lor, însoțiți de sticla cu țuică și prăjiturile primite de la miri. E timpul de odihnă înainte de următoarea zi de petrecere!

Share on Facebook

test Filed under De la lume adunate..., De la sate, De-ale mele | Tags: cununie, mireasă, nuntă | Comment (0)