Pove?ti cu daci

mai 17th, 2010

Articol publicat in: Turism


Mi-ar trebui câteva topicuri separate ?i vreo 20 de pagini ca s? redau, atât cât se poate reda în cuvinte , impresiile l?sate de excursia-aventur? de la Sarmisegetusa Regia. Dar, fiindc? totul a pornit de la experien?a blog?ritului ?i de la postarea Digodanei despre Sarmisegetusa, voi concentra cât m? pricep eu de bine toat? aventura urmând ca, în urm?toarele zile s? detaliez pe câteva subiecte: Despre încredere; Ce rost au excursiile?; Spiritul Sarmisegetusei; Oameni ?i locuri. Dar ?i aventura-i lung? ?i povestea-i prea frumoas? ca s-o scurt?m! A?a c? … o d?m în foileton….

?tiu c? ?i Dana scrie ?i textele noastre le vom publica în paralel. A?a ne-am în?eles, ca s? punem înc? odat? coinciden?ele la încercare. Doar c?, de data asta, lucrurile le-am tr?it împreun?, mica istorie a celor cu pu?in peste 30 de ore nu mai e doar a mea, doar a ei ci…a noastr?, cuscr?! Avem, a?adar, ceva al nostru! Indiferent ce a? scrie eu despre Dana sau ea despre mine, e subiectiv ?i interpretabil pentru to?i ceilal?i. Asta nu m? împiedic?, îns?, s? o scriu pe Dana a?a cum am sim?it-o eu în astea 30 ?i ceva de ore, primele din istoria noastr? comun?.

Trebuie s? mai fac o precizare înainte de a purcede la povestit: datele tehnice ale excursiei le voi posta în alt topic. Fiindc? sunt prea mul?i interesa?i acum nu neap?rat de excursie ci de felul în care a decurs aventura noastr?. Fiindc? a început a?a cum a început ?i totul e deja cunoscut.

Azi, partea I

Am ajuns în parcarea de la Profi M?r??ti cu 4 minute înainte de ora 8, cea planificat?. În mintea mea, Dana ?i Sonia ar fi trebuit s? fie deja acolo, a?teptându-ne. Dar nu, nu ajunseser? înc?. Iar câteva minute dup? 8 le-am recunoscut de departe, de?i m-am f?cut c? am treab? cu oglinda retrovizoare: m? gândeam la posibilele formule de salut! Ca ?i când ne-am fi v?zut a mia oar?, dup? ce ne-am descotorosit de bagajele lor, ne-am îmbr??i?at ?i ne-am bucurat de întâlnire; f?r? s? ne prezent?m ! Chestia cu numele – aia cu eu sunt X, eu Y….a venit mai târziu! Fâstâceala lui Alex era evident?. Dealtfel, nici nu a coborât din ma?in?! Bombonica adus? de Sonia a avut darul de a deschide por?ile.

Dana m? privea insistent ?i îmi spunea c? sunt atât de diferit? de cea înf??i?at? de pozele din fotoblog; c? în realitate sunt o copilu??, c? am acelea?i cute la col?urile gurii ca ?i Sigurney Weaver…(mersi, cred c? ai dreptate!). Ooopss…deja primele diferen?e! Nu sunt precum par în poze, dar deduc c? asta-i o chestiune pozitiv?. Ea, Dana, e a?a cum pare!

Nici nu ?tiu cum am ajuns pân? la Turda: printre vorbe, râsete ?i give me five, de pe-o band? pe cealalt?…?i iacat?-ne pe dealurile dintre Turda ?i Alba. Apoi ne-am tot oprit – ba s? oprim din destr?mare un nor cu aripi, ba s? fur?m mirosul ?i imaginea primelor c?pi?e de lucern?. C?pi?e de lucern? în 15 mai? Da, c?pi?e de lucern?. Tocmai la T?rt?ria, acolo unde, zice-se, s-au descoperit primele semne scrise din istoria lumii! Copiii s-au dezl?n?uit ?i au alergat prin iarba verde (prinde-o, Alex!), în timp ce noi am continuat ?irul vorbelor noastre. F?r? alt fir ro?u decât ….noi! ?i pr?jitura cu mere a Danei…deliciu!

Am ie?it pu?in din lumea noastr? ?i am intrat într-o alt? lume la Or??tie. Unde am g?sit întins, chiar pe drumul de Coste?ti, un târg. Târg tradi?ional, atâta numai f?r? turt? dulce ?i coco?ei pe b?? (de care tare a? fi vrut s? îi iau lui Alex!). În schimb, un târg cu greble ?i coporii de coas? cioplite din fag ?i carpen , cu oameni de la munte coborâ?i cu leg?turile în care trase de cai s? vând? mai la vale rodul muncii lor; a?a l-am g?sit pe Dragomir, de la poalele G?inei, venit cu greble ?i coporii (partea din coas? ce se ?ine-n mân?) la pcea??-n Or??tie. A fost destul s? m? apropii ?i s? pun mâna pe o grebl? c? Dragomir s-a ?i ivit din senin, pus pe vorb? ?i dispus s? în?ire câte-n lun? ?i în stele. De fapt, nici nu ?tiu ce l-a f?cut pe Dragomir s? povesteasc? cu noi: vedea el bine c? mare vânzare nu-i puteam face (în afar? de dou? toc?toare din carpen pentru vinete, luate cu 5 lei bucata, n-am fi avut cum s?-l ajut?m pe Dragomir, cump?rându-i marfa). Dar Dragomir ne poveste?te frânturi din via?a lui chinuit? fiindc? noi suntem de la Cluj, acolo unde el ?i-a l?sat pe str?zi anii copil?riei, atârna?i de umera?ele pe care încerca s? le vând? or??enilor de supermarket. M? uit la mâinile lui Dragomir ?i îl întreb dac? el ciople?te coporiile. El! Numai cu formele îl ajut? un vecin, fiindc? el nu are înc? destui bani ca s? î?i cumpere un abric. Dar are – zice el ?i ochii îi str?lucesc în timp ce scoate din chimir un telefon – “o nevast? cât un munte, mai mare ca dumneavoastr? (!?) ?i frumoas? ?i 3 copii de?tep?i”! Ne uit?m – ?i eu ?i Dana – în telefonul lui Dragomir fiindc? el e mândru de ce are de ar?tat. Apoi ne spune c? nevasta lui cose?te mai bine decât el, fiindc? el e prins cu cioplitul ?i ea e cu treaba pe lâng? cas?. Îi scap?r? ochii de drag! Ne pove?te?te de a?a-zisele lui neamuri de la Cluj care, odat? sc?pate la bani, au uitat de unde au plecat. ?i ne d? citate din Biblie, despre cum e cu aproapele! În jurul nostru se adun?, roat?, târgove?ii. Dar Dragomir n-are nimic de ascuns. Poveste?te ?i nu ne-ar l?sa s? ne ducem.

Dar ne ducem, încet-încet, fiindc? mai încolo se vând pui ?i de-o zi, ?i mai mari, ?i puicu?e ?i g?ini ?i iepuri ?i ra?e….mute. Cât pe-aci s? ne pricopsim cu ra?e, dup? ce precupe?ul i-a convins pe copii c? ra?ele pot sta, bine-mersi, în cada de baie ?i c? sunt mute! Cum f?r? flori via?a n-are farmec, cump?r o gazanie ?i câteva petunii de culori deosebite pe care sper s? le aduc tefere la Cluj. Apoi intr?m în zona de brânzeturi. Toat? lumea ne îmbie cu z?m?chi??, care afl?m c? e brânza de vac? bine uscat?. Prefer?m brânz? proasp?t? de oaie ?i întreb?m dac? au urcat oile la munte. “Nu”, zice baciul – se vede pe el c? e omul oilor ?i nu vreun intermediar – ?i dac? n-au urcat oile “n-or urcat nici bacii dac? jintuial? v? trebuie”! Ironie fin?, gustat?! Alex m? trage de mânec? lâng? o tarab? cu miere. Un nene înc?run?it ne deschide borcanele s? o gust?m: a?a cu degetul, ca-n b?t?tur?! E parfumat? ca o sear? de sfâr?it de mai, miere de tei! ?i cum s? nu povestesc de nea Nichita, care s-a sup?rat c? ni?te precupe?i mai ?mecheri îi sperie clientela, când el nu vine-n târg, vânzând miere zaharisit? ?i zicând c?-i cheam? Nichita. Adic?, cum s-ar zice, furându-i identitatea. A?a c? nea Nichita ?i-a tras chipu-n poz?, ?i-a trecut numele ?i adresa pe etichete ?i le-a lipit pe borcane! S? nu-i mai fure nimeni identitatea! Na, spurca?ilor, s? v? mai da?i voi Nea Nichita, s? vedem cine v? crede! C? lui i-a mers vestea c? numai el î?i vinde mierea ?i nimeni nu-i fur? lui chipul de pe borcane!

Plec?m din Or??tie cu brânza, ceap? verde, ro?ii, flori, o minge de fotbal de la care Alex nu ?i-a putut lua ochii….plus o mie de gânduri amestecate. Numai pâine de cas? nu mai g?sim.

G?sesc un prilej s? m? scuz Danei c? stopul nostru la pcea?a din Or??tie a durat atât de mult…îi spun c? eu, dac? g?sesc OAMENI, m? dau greu dus? de la poveste! ?i se uit? la mine, parc? sup?rat? c? n-am observat deja c? ?i ea-i pe-aceea?i brazd?! ?i poveste?te despre pcea?a de joi de la N?s?ud (auzi Claudia?) ?i neamurile ei din Ilva Mic? ?i eu îi povestesc de prietena ?i viitoarea mea fin?…?i m? mai mir odat? ce mic?-i lumea! Mai tragem câteva guri din cafeaua dulce adus? de Dana de acas? ?i hai..la deal…la Sarmi!

Trecem prin S?li?tea, un sat m?rginit de tuia frumos îngriji?i, r?s?ri?i din iarba tuns? scurt, parc? salutând poporul în trecere ?i spunând: “vede?i, se poate”! Bravo s?li?tenilor!

Pe marginea drumului macii înflori?i însângereaz? verdele crud al ierbii. Începe s? picure ?i nori grei se arat? spre Gr?di?te. Pân? s? ne d?m noi bine seama ce ?i cum, iat?-ne la poart? La Istrate, gazda noastr?. Dincolo de b?t?tura lui e Poarta Dacilor! Noi separ?m bagajele, ca s? u?ur?m ma?ina. Copiii în schimb, sunt deja în curte, la cu?tile iepurilor (acum ne pânde?te pericolul de a pleca cu urechea?i acas?!). Dup? ce ne asigur?m c? n-am uitat ?uica ?i sl?nina în bagajele ce urmau s? r?mân? la pensiune, am intrat ?i noi s? ne tragem sufletul. Camerele sunt exact a?a cum le-am vrut eu: ca la bunica. F?r? televizor, f?r? lucruri inutile: doar paturi, mas?, scaune. Casa-i cu prisp? ?i aflu c?, var? de var?, Iaroslavschi, Gelu Florea ?i colegii arheologi trag la Istrate la pensiune. Ce bine m? simt! Prea-i frumos afar? din curte ca s? r?mân? copiii cu noi! Au ie?it ?i du?i au fost, pe malul apei la vale, c?tre c?su?ele din satul de vacan??. La auzeam râsetele…cine ?tie ce povesteau? (Nu ?tiu dac? am scris – Alexul meu face 7 ani în iunie, iar Sonia are 12! Poate tocmai de aceea s-au în?eles a?a de bine!)!! Ne dezmor?im picioarele ?i ne dezleg?m limbile cu o gur? de ?uic?, în hinta zdrav?n? din curte (v?d ?i eu o hint? care-i f?cut? ?i pentru oameni mari!)! Începe o ploaie m?run?ic?. Nu mai pierdem vremea p?l?vr?gind (de?i tare multe avem de împ?rt??it!), s? prindem ceva înainte s? se-n-deseasc? ploaia. Numai c?, ia copiii de unde nu-s! Îi caut? Dana prin durm, pe ap? la vale, îi g?se?te prizonieri în ni?te cu?ti! De fapt, Sonia reu?ise s? ias?, pe Alex l-au scos mai greu…tras, împins…zdup afar?! Bine c? nu i-a z?logit cineva, s? mai pl?tim ?i niscai gloab? pe ei!

Ne pornim c?tre cetate. Pe drum îi povestesc Danei despre Daniel, despre bunicii lui, despre muzica lui; despre refugiul din Basarabia, despre frumuse?ea spiritual? a familiei lui Daniel; ea face leg?tura cu Oleg; de?i nu sunt cu noi, cei doi  – Oleg ?i Daniel – sunt, totu?i, cu noi: cartea lui Oleg e în portbagaj, muzica lui Daniel, cântat? de Goi?i ?i imprimat? pe o caset?, ne înso?e?te o parte din drum. Da, Puiule, În loc de cuvinte s-a auzit (dup? cât? vreme?) la Gr?di?tea! Nu te-ai fi gândit, nu-i a?a? F?r? sa-i spun eu nimic, Dana zice c? simte o inim? frânt? acolo! Tac ?i conduc mai departe, pe drumul care nu e deloc atât de r?u precum se scrie pe toate forumurile. Valea Gr?di?tei e splendid?! Ne punem în gând s? ne oprim la întoarcere ?i s? aprindem un focule? pentru atmosfer? ?i pentru crestele de sl?nin?. De ce n-am mai f?cut-o…mai târziu! La podul “sperietoare”, cel de dup? Ocolul Silvic, hot?râm, într-un glas, c? trebuie s? coborâm, s? inspect?m apoi s? vedem ce facem (legiuni întregi de draci or fi cr?pat la câte cuvinte le-am rostit în acela?i timp, Dana ?i cu mine!!!). L?s?m copiii în ma?in? la câ?iva zeci de metri ?i plec?m în inspec?ie. A fost deajuns o singur? privire ca s? ?tiu c? pietrele din fa?a urc?rii pe pod trebuie mutate din loc. Experien?a transalpin? a ultimilor ani ?i ceea ce am înv??at de la Daniel (faptul c? o piatr? nefixat? poate fugi de sub roat?, se poate întoarce ?i î?i poate sparge baia de ulei, de exemplu) ?i-au g?sit aplicabilitate maxim?: ne-am ridicat mânecile, am luat bolovanii ?i i-am pr?v?lit pe marginea râului – unii – i-am l?sat pe drum, dar în afara spa?iului circulabil – pe al?ii. Am rearanjat pu?in nisipul ?i pietri?ul, am mai tras odat? cu ochiul ?i mi-am fixat mental traseul. Am l?sat ?i copiii pe jos, ?i hai Sarmi, hai la pod! Am trecut podul f?r? nicio dificultate, n-am frecat ma?ina de loc, evident c? am a?teptat aplauze de la audien??: pe care le-am ?i primit! Altfel, ar fi mers audien?a pe jos înc? vreo patru km, pe ploaie. Cu ocazia asta, micu?ul 206 ?i-a primit botezul: îl cheam? Sarmi! Fiindc? Sarmisegetusa a fost primul traseu în care ne-am demonstrat reciproc, ?i el mie ?i eu lui, cam ce ne poate capul. ?i ne poate. Amândurora!

De aici pân? la por?ile cet??ii drumul n-a mai prezentat dificult??i, de?i autosuficien?a ?i prostia unor semeni î?i poate da b?t?i de cap: la un moment dat e o curb? în ac de p?r, iar în fa?a ei e o mic? platform? care s? î?i permit? s? te întorci ?i s? ataci curba frontal. Ei bine, mai sunt unii pui de daci care, dac? tot s-au întors acolo, de ce naiba s? nu se ?i opreasc? ?i s? cinsteasc?? Nu m-am ab?inut, ca de obicei, s? le fac ni?ic? pedagogie! El, românul, se uita la mine ca vi?elul la poarta nou?: din cinci mi?c?ri înainte/înapoi am luat ?i eu curba: niciun cm n-a mi?cat românul nostru ma?ina!

Odat? trecu?i ?i de asta….ne-am oprit la poarta de vest! F?r? preaviz copiii au n?v?lit pe ziduri! Ne-am pus în rucsaci de mâncare ?i ?uica, am luat saci menajeri ca s?-i folosim pe post de pelerine de ploaie ?i ne-am îndreptat spre intrare. Dar pe ocolite, fiindca poteca principal? tocmai fusese cucerit? de un grup g?l?gios de ….români!……va urma

Share and Enjoy:



Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply

Name (required)

Email (required)

Website

Speak your mind

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X