Gebeleizis, muritorii te salută!

Articol publicat in: Turism

Săptămâna trecută Digodana povestea despre leurda , fagul şi omul de la Sarmisegetuza. Şi încheia cu promisiunea că va reveni la fagul ei de la Sarmi. Atât de frumos a scris încât nu m-am abţinut şi am comentat că data viitoare când merge să mă ia şi pe mine. Iar răspunsul ei nu s-a lăsat aşteptat (citiţi comentariile din blogul ei). Aşa că, în mai puţin de juma’ de ceas am pus la cale o excursie pentru sâmbătă, 15 mai 2010. Ne-am propus să organizăm totul pe blog, numerele de telefon sunt doar pentru urgenţe, la fel ca şi adresele de email.

Prin urmare, am scotocit forumurile în căutare de informaţii legate de cel mai scurt (şi bun, totodată) traseu. Vom pleca sâmbătă în zori din Cluj, pe traseul: Turda – Aiud – Teiuş – Alba – Vinţu de Jos – Orăştie – Căstău – Beriu  – Sereca – Orăştioara de Jos – Bucium – Orăştioara de Sus – Costeşti – Grădiştea Muncelului – Sarmisegetuza Regia.

Între Cluj-Napoca şi Orăştie sunt fix 136 de km pe care, după calculele şi experienţa mea (luaţi aminte că am condus de la Cluj la Arad şi de Arad la Galaţi, într-o singură tură, zi şi noapte + nenumărate drumuri Cluj-Braşov şi retur, Cluj-Bucureşti şi retur pe Valea Oltului , printre tiruri) ar trebui să îi parcurgem în maaaaximum două ore (nu ştiu ce e între Vinţ şi Orăştie, câte MCV-uri stau pe drum şi nu am nici staţia cu care aş putea comunica cu tiriştii). De la Costeşti la cetate sunt circa 17 km de drum pietruit, aşadar trebuie să mai calculez bucăţica de drum dintre Orăştie şi Costeşti (luat modo-groso pe Google Map am calculat 200 şi ceva de km în total, deci distanţa între cele două trebuie să fie undeva sub 40 km).

Uitându-mă pe harta zonei am constat că sunt multe şi frumoase locuri de vizitat împrejur; normal că mă bate gândul să adăstăm peste noapte la vreo pensiune ţărănească (musai ţărănească – poate ne recomandă nea Grigore ceva  – ) şi să vizităm cât mai mult până duminică, atunci când ne-am întoarce la casele noaste. Însă voi şti abia peste câteva ceasuri dacă planul se poate extinde şi pe duminică sau rămâne doar pe sâmbătă. Plus că depinde şi de Digodana!

Nu am precizat: vom fi patru  – noi două şi copiii noştri (ai mei toţi – ai Danei  – numai unul). Mergem cu un Peugeut 206, argintiu, fără însemne specifice, cu nr. Cj – 13 – AGC (asta ca să ştiţi că noi suntem, să ne faceţi cu mâna!!!). Ne întâlnim la 8, în parcarea din faţa bisericii Sf. Iosif din Cipariu. Piaţa Cipariu!

De ce e interesant proiectul ăsta: Dana şi cu mine nu ne cunoaştem personal, nu ne-am întâlnit niciodată, până acum câteva luni nici nu aveam habar una de existenţa celeilalte. Însă, după principiul nu-ţi aduce viaţa decât ceea ce meriţi, blogăritul ne-a adus împreună, până acum doar virtual, pentru ca să ne dăm seama că avem în comun şi lucruri, şi gânduri, şi fiinţe (eu mă declar sedusă intelectual de cel mai bun prieten al ei, Oleg Garaz, ale cărui texte   – şi ceva aventuri – le ştiam cu muuuult înainte să apară digodana.weblog.ro). În fine, lăsând deoparte faptul că la ea sufletul e după muzică – în timp ce la mine muzica e după suflet – am constat că aveam multe, multe în comun!

Aşadar, urmează un fel de experiment, pentru fiecare dintre noi; Walter Ghidibaca a plecat în Siberia cu un cameraman cu care se întâlnise doar o dată înainte de aventură. Walter a sfârşit prin a  face puşcărie în Rusia! Ce pot promite eu e că niciuna nu vom ajunge după gratii! Dar nici noi nu plecăm în Siberia (deşi e de gândit şi la o asemenea perspectivă!). În schimb, Dana nu promite că nu vom avea peripeţii şi aventuri care, cică, s-ar ţine scai de viaţa ei!

Eu am emoţii, sincer! Simt eu, în sufletul meu mare, că această întoarcere Vatra Neamului e una iniţiatică! În primul rând pentru copiii noştri! Dar şi pentru noi două. Recunosc, cu jenă, că deşi am terminat Facultatea de Istorie chiar la UBB, instituţia care administrează complexul de la Sarmi, nu am ajuns la cetate până acum. Participarea studenţilor la săpăturile de pe şantierul de la Sarmi era rezervată celor care se îndreptau spre arheologie sau aveau pilă bună la profesorul Glodariu (prin asta înţeleg o super cunoaştere a istoriei vechi)! Eu mi-am picat examenul la Glodariu în sesiunea de iarnă! Apoi, au apărut mereu alte şi alte trasee! Uite-aşa, n-am apucat să ridic mâinile spre cer, asemenea colegului meu, profesor la un liceu din Lugoj, şi să rostesc formula magic ă: “Gebeleizis, muritorii te salută”! Cică formula asta declanşează tunetele, trei la număr! Sunt curioasă!

Ce sper: ca întâlnirea reală dintre noi, protagonistele, să nu ştirbească cu nimic imaginea pe care mintea a croit-o, una vizavi de cealaltă!

Share on Facebook